Partea 2. GEOPOLITICA LUMII MULTIPOLARE
Capitolul 4. Lumea multipolară şi Postmodernitatea
Urmare din numărul precedent.
Multipolaritatea ca Postmodernitate
Dacă e să apelăm la trecut, vom descoperi cu uşurinţă că o lume multipolară, adică o ordine internaţională bazată pe principiul multipolarităţii, n-a existat niciodată. Tocmai de aceea, multipolaritatea reprezintă anume un proiect, un plan, o strategie a viitorului, iar nu o simplă inerţie sau o opoziţie anchilozată faţă de globalizare. Multipolaritatea priveşte spre viitor, dar îl vede într-un mod radical diferit decât adepţii multipolarităţii, universalismului şi globalizării, tinzând să-şi transpună în viaţă viziunea.
Aceste consideraţii arată că, într-un anume sens, multipolaritatea este şi ea Postmodernitate (iar nu Modernitate sau Premodernitate), însă una diferită decât Postmodernitatea globalistă şi unipolară. Şi în acest sens, filozofia multipolară este de acord cu faptul că actuala ordine mondială, la fel ca şi cea de ieri (cea naţională sau bipolară), este una imperfectă şi reclamă o transformare radicală. Lumea multipolară nu constituie apărarea celui de-al doilea sau al treilea „nomos” al pământului (după Carl Schmitt), ci lupta pentru cel de-al patrulea nomos, care trebuie să vină în schimbul prezentului şi al trecutului. În aceeaşi măsură, multipolaritatea nu este respingerea Postmodernităţii, ci afirmarea unei Postmodernităţi radical diferite. De aceea, în cazul elaborării multipolarităţii ca ideologie sistematizată, este vorba anume de „A patra teorie politică”.
Postmodernitatea Multipolară împotriva Postmodernităţii unipolare (globaliste/antiglobaliste)
Atunci când vine vorba despre măsura lucrurilor în lumea viitorului, între teoria multipolarităţii şi postmodernism apar grave contradicţii. Postmodernismul liberal şi neomarxist operează cu noţiunile de bază „individ” şi „progres” linear, concepute din perspectiva „eliberării individului”, iar în stadiul final – din perspectiva „eliberării de individ” şi trecerii la postumanitate, cyborg, mutant, rizom, clonă. Mai mult decât atât, anume principiul individualităţii este considerat de către ei universal.
În aceste chestiuni, ideea multipolarităţii se deosebeşte în mod categoric de linia magistrală a postmodernismului şi afirmă că în miezul lucrurilor stă societatea1, personalitatea colectivă, conştiinţa colectivă (Emile Durkheim), subconştientul colectiv (Carl Jung). Societatea este matricea existenţei, ea îi creează pe indivizi, pe oameni, limbile, culturile, economiile, sistemele politice, timpul şi spaţiul. Însă nu există o singură societate, ci o multitudine de societăţi, acestea fiind incomparabile între ele. Individul a devenit „măsură a lucrurilor” într-o formă atât de absolută şi finită doar într-un singur tip de societate, şi anume în cea occidentală. În alte societăţi, el nu s-a constituit în aşa ceva şi nici nu va ajunge să fie, deoarece ele sunt organizate de o cu totul altă manieră. Şi este nevoie să recunoaştem că fiecare societate are dreptul să fie aşa cum vrea, să creeze realitatea după propria croială, atribuindu-i individului şi omului valoarea supremă sau neacordându-i nicio valoare.
Acelaşi lucru ţine şi de „progres”. Întrucât timpul este un fenomen social, în fiecare societate el este structurat în mod diferit. În unele societăţi, el întruchipează exagerarea rolului individului în istorie, iar în altele – nu. Tocmai de aceea nu există niciun fel de predeterminare, la scara tuturor societăţilor Pământului, faţă de individ şi postumanitate. Probabil, asta e soarta Occidentului, legată de logica istoriei lui. Dar faţă de alte societăţi şi popoare individualismul are o atribuţie indirectă, iar dacă este prezent cumva în culturile lor, atunci, de regulă, sub forma unor postulate impuse din exterior, străine paradigmelor societăţilor locale. Însă anume universalismul colonial-imperial al Occidentului este adversarul principal al ideii multipolare.
Recurgând la termenii geopoliticii, am putea spune că multipolaritatea este versiunea terestră, continentală, telurocratică a Postmodernităţii, în timp ce globalismul (la fel ca antiglobalismul) este versiunea ei maritimă, talasocratică.
A transforma otrava în medicament. „A încăleca tigrul” globalizării: reţeaua multipolară
Edificarea lumii multipolare reclamă elaborarea unei atitudini aparte faţă de toate aspectele de bază ale globalizării. Am văzut că, deşi multipolaritatea i se opune unipolarităţii şi globalizării, este vorba nu despre simpla respingere a tuturor transformărilor contemporane, ci despre faptul de a conferi acestor transformări o direcţie multipolară, a le influenţa şi a le orienta spre acea imagine care este văzută drept una dorită şi cea mai bună. De aceea, în anumite circumstanţe multipolaritatea este chemată nu atât să i se opună în mod frontal globalizării, cât să-i preia iniţiativa, să îndrepte procesele pe o traiectorie nouă şi să transforme „otrava în medicament” (potrivit unei vechi expresii chineze, „să încalece tigrul”2). O astfel de st