CAPITOLUL 2.
BAZELE TEORETICE ALE LUMII MULTIPOLARE
Urmare din numărul precedent
Diplomaţia: antropologia şi tradiţionalismul
Doar la periferia ştiinţei şi filozofiei occidentale pot fi găsite unele metode şi teorii ce ar putea servi drept suport conceptual substanţial pentru educarea unor participanţi profesionişti în dialogul civilizaţiilor. În primul rând, este vorba despre antropologia culturală şi socială1, ai căror exponenţi au elaborat metodologiile de studiere a societăţilor arhaice, propunându-şi drept scop să renunţe din capul locului la proiecţia teoriilor occidento-centriste asupra obiectelor sociale de studiu. Antropologii au elaborat un sistem de reguli ce permite apropierea maximă de lumea societăţilor nonoccidentale, limpezirea structurilor reprezentărilor simbolice şi mitologice ale acestora, clarificarea taxonomiilor complexe ce nu stau la suprafaţă (care deseori contrastează în mod izbitor cu sistematizările familiare omului occidental). În cadrul ştiinţei occidentale, metodele antropologice sunt utilizate aproape exclusiv faţă de culturile ce nu cunosc scrisul, lăsând analiza unor societăţi mai complexe (a civilizaţiilor, de fapt) pe seama disciplinelor clasice, cum sunt filozofia, istoria, sociologia, studierea religiilor etc.
În contextul lumii multipolare, o astfel de abordare antropologică poate fi aplicată cu succes pentru cercetarea civilizaţiilor. Şi dacă vor fi respectate cu stricteţe regulile, avem şansa să formăm specialişti şi intelectuali cu adevărat independenţi faţă de hegemonia epistemologică a Occidentului, capabili să pătrundă profund în codurile civilizaţionale, ce diferă de cele proprii, să întreprindă deconstrucţia identităţilor şi a complexelor de identităţi caracteristice acestora.
În cadrul TLM, diplomaţia trebuie să fie conjugată strâns cu antropologia, iar competenţa diplomatică trebuie să se întemeieze pe cunoaşterea profundă a deprinderilor de bază ale practicii antropologice.
Cea de-a doua metodă de sistematizare a diplomaţiei intercivilizaţionale în condiţiile lumii multipolare rezidă în filozofia tradiţionalistă2. Majoritatea civilizaţiilor existente la ora actuală reprezintă versiuni ale societăţilor tradiţionale cu un grad de modernizare mai mult sau mai puţin de suprafaţă. Aşa cum se cunoaşte, în societatea tradiţională religia, sacralitatea, simbolul, ritualul şi mitul au un rol decisiv. Religii diferite se întemeiază pe propriile construcţii teologice, care nu pot fi reduse la alte construcţii, iar dacă se încearcă o astfel de operaţiune, ea suferă exagerări enorme, ce deformează sensul iniţial. Tentativele de a construi modele sincretice care să faciliteze dialogul interconfesional nu vor conduce nicăieri, deoarece se vor ciocni de ortodoxia conservatoare, provocând doar valuri de proteste în cadrul civilizaţiilor. Iată de ce, nici temelia seculară, nici sincretismul religios nu pot fi luate ca bază a practicii diplomatice în domeniul comunicării interconfesionale, la care se vor reduce într-o măsură considerabilă cele mai importante aspecte ale dialogului dintre civilizaţii.
Într-o asemenea situaţie există doar o singură soluţie: să se ia drept bază filozofia tradiţionalismului (R. Guenon, J. Evola, M. Eliade etc.), care reprezintă un proiect de detecţie a hărţii semantice, comune pentru societatea tradiţională ca atare, în special în opoziţie cu societatea seculară, occidentală din epoca Modernităţii3. Însăşi societatea secularizată a Occidentului este analizată de către tradiţionalişti de pe poziţiile societăţii tradiţionale4, ceea ce face ca această metodă să fie una optimă pentru majoritatea civilizaţiilor.
Un dialog intercivilizaţional temeinic şi corect sub aspect semantic poate fi construit doar în baza filozofiei tradiţionaliste.
Evidenţiind direcţiile principale ale diplomaţiei multipolare, obţinem bazele teoretice pentru constituirea acesteia. Fireşte, celelalte competenţe (cunoaşterea condiţiilor tehnologice ale altei civilizaţii, a aspectelor tehnico-militare şi strategice, a demografiei, ecologiei, a problemelor sociale şi migraţiei etc.) fac parte din condiţiile obligatorii de pregătire a diplomaţilor profesionişti. Însă un dialog al civilizaţiilor presupune, în primul rând, stabilirea canalului de transmitere corectă a sensurilor. În absența acestui canal, întregul complex al cunoştinţelor tehnice va fi lipsit de o bază solidă şi va reprezenta o construcţie inutilă sau deformată. Nu problemele păcii sau ale războiului, ale comerţului sau ale blocadei, ale migraţiei sau ale securităţii, ale sancţiunilor economice sau ale volumului de schimburi comerciale trebuie să primeze în diplomaţia multipolarităţii, ci chestiunea sensului filozofiei, a circulaţiei ideilor (în accepţia platonică). Iată de ce diplomaţia trebuie să se transforme într-o anume profesie sacrală.
Economia
În conformitate cu discursul actual, nicio teorie şi niciun proiect nu se pot lipsi de un program teoretic şi de calculele corespunzătoare acestuia. Astfel, se iscă întrebarea: pe ce model economic se va baza multipolaritatea?
În cazul lumii unipolare sau globale avem un răspuns definit în mod univoc: economia mondială contemporană reprezintă sistemul capitalist, urmând ca în viitor toate proiectele să fie edificate pe această temelie. În plus, la modul practic a devenit axiomatic faptul că la ora actuală, capitalismul a intrat în cea de-a treia fază de dezvoltare5 (economia postindustrială, societatea informaţională, economia cunoaşterii, turbocapitalismul după Nicolae Edward Luttwak etc.), care are următoarele caracteristici:
· dominarea calitativă a sectorului financiar asupra celui de producţie şi agrar;
· creşterea disproporţionată a ponderii pieţelor de capital, a fondurilor hedge şi a altor instituţii pur financiare;
· volatilitatea înaltă a pieţelor;
· dezvoltarea reţelelor transnaţionale;
· absorbţia de către sectorul terţiar (cel al serviciilor) a sectorului secund (producţia) şi a celui primar (agricultura);
· transferarea producţiei din ţările „Nordului bogat” în ţările „Sudului sărac”;
· diviziunea globală a muncii şi creşterea influenţei corporaţiilor transnaţionale;
· progresul rapid al tehnologiilor înalte;
· creşterea importanţei spaţiului virtual în dezvoltarea proceselor economice şi financiare (bursele electronice etc.).
Aşa arată tabloul economiei mondiale în momentul de faţă, iar dacă totul se va derula conform unui scenariu inerţial, şi a viitorului apropiat. Însă un astfel de model al economiei este incompatibil cu multipolaritatea, deoarece la baza lui stă ideea implementării codurilor occidentale de organizare economică la scară planetară, omogenizarea practicilor economice a tuturor societăţilor, ştergerea diferenţelor civilizaţionale, prin urmare, anihilarea civilizaţiilor în cadrul unui sistem cosmopolit unic, ce funcţionează potrivit unor reguli şi protocoale universale, formulate şi aplicate iniţial de către Occidentul capitalist în interes propriu. Actuala economie globală constituie un fenomen hegemonic. Acest lucru este descris în mod convingător de către neomarxişti în cadrul RI, dar este recunoscut în mare atât de realişti, cât şi de liberali. Împotriva acestei tendinţe sunt orientate într-o măsură considerabilă teoriile postpozitiviste (teoria critică şi postmodernismul). Păstrarea unui astfel de sistem economic este incompatibilă cu realizarea proiectului multipolar. Iată de ce TLM trebuie să apeleze la teoriile economice de alternativă.
În acest sens este util să fie cercetată critica marxistă şi neomarxistă a sistemului capitalist şi analiza contradicţiilor ce stau la baza lui, precum şi să fie scoasă în vileag şi prognozată natura inevitabilelor crize6. Marxiştii invocă deseori caracterul sistemic al falimentului capitalismului, văzându-i manifestările în valurile crizei economice ce a zguduit umanitatea începând cu 2008, după ce s-a produs falimentul sistemului ipotecar american. Deşi înşişi marxiştii consideră că ultima criză a capitalismului trebuie să sosească doar după internaţionalizarea lumii ca sistem şi a celor două clase globale (burghezia mondială şi proletariatul mondial), interpretarea crizelor şi prognozarea intensificării acestora sunt în cazul lor destul de realiste. Dar spre deosebire de marxişti, adepţii TLM nu trebuie să amâne multipolaritatea pentru momentul ce va urma după acordul final al globalizării. Este foarte posibil ca apropiatele crize să dea o lovitură fatală sistemului capitalist mondial, fără a aştepta încheierea globalizării şi a cosmopolitizării claselor. Aşa ceva ar putea determina un al Treilea război mondial. Însă în orice caz este foarte posibil ca modelul economic mondial existent la ora actuală să se confrunte cu o criză fundamentală şi ireversibilă. Şi, probabil, va înceta să mai existe; cel puţin, în formula de azi. Ultimele frontiere ale expansiunii economiei noi şi a organizării postindustriale se pot vedea deja astăzi, prin urmare, este uşor de presupus că, posibil, peste câţiva paşi acest sistem va suferi un colaps.
Ce ar putea oferi TLM în domeniul economiei modelului postindustrial?
Drept puncte de reper în această chestiune trebuie să apară următoarele:
· detronarea hegemoniei economice a Occidentului;
· respingerea pretenţiilor economiei liberale şi a modelului de piaţă la universalitate şi la calitatea de normă globală de la sine înţeles şi, prin urmare,
· pluralismul economic.
Economia multipolară trebuie să se întemeieze pe recunoaşterea unor poluri diferite şi pe harta economică a lumii.
Căutarea alternativelor economice trebuie efectuată în câmpul filozofic, ce respinge sau cel puţin relativizează factorul material, hedonist. Recunoaşterea lumii materiale drept cea mai importantă şi unică, iar a bunăstării materiale – drept valoarea socială, culturală şi spirituală supremă ne vor aduce inevitabil la capitalism şi liberalism, adică la acceptarea legitimităţii hegemoniei economice a Occidentului. Chiar dacă ţările non-occidentale vor dori să întoarcă procesele economice în favoarea lor şi să surpe monopolul Occidentului asupra controlului economiei de piaţă la scară globală, mai devreme sau mai târziu logica capitalului va impune ţărilor nonoccidentale şi civilizaţiilor respective aceleaşi norme care există la ora actuală. Aici marxiştii au dreptate: capitalul dispune de propria logică, iar din moment ce va fi acceptată, ea va conduce sistemul social şi politic spre modelul burghez, absolut identic celui occidental. Iată de ce a te pronunţa împotriva hegemoniei „Nordului bogat” şi, în acelaşi timp, a exprima fidelitate sistemului capitalist, înseamnă a te afla într-o profundă contradicţie şi a fi în faţa unui obstacol conceptual fundamental în calea edificării unei multipolarităţi autentice.
Sociologul american P. Sorokin vedea în mod clar limitele civilizaţiei materialiste occidentale, pe care o numea un sistem sociocultural „senzual”. Potrivit lui, societatea economo-centristă, bazată pe hedonism, individualism, consumism şi confort, este condamnată la o dispariţie rapidă. Aceasta va fi înlocuită de o societate ideatică (eurasianiştii o numeau „ideocratică”), ce plasează în capul unghiului în mod radical valorile spirituale şi parţial antimateriale. Această prognoză ar putea servi drept fir călăuzitor pentru TLM în atitudinea ei faţă de economie în ansamblu. Dacă vedem în multipolaritate anume ziua de mâine, nu continuarea celei de azi, atunci trebuie să urmăm această intuiţie a marelui sociolog.
Astăzi, majoritatea economiştilor, atât occidentali, cât şi nonoccidentali, au convingerea că economia de piaţă nu are alternativă. O astfel de convingere este egală cu convingerea că toate societăţile sunt ghidate de atracţia resimţită faţă de confortul material şi consumism, prin urmare, despre multipolaritate nici vorbă nu poate fi. Este suficient să recunoaştem că economia este însăşi soarta şi vom recunoaşte în mod automat că economia liberală este însăşi soarta, iar în acest caz, hegemonia economică a „Nordului bogat” devine una firească, justificată şi legitimă. Celorlalte ţări nu le rămâne decât să accepte o dezvoltare de „ajungere din urmă”, care va conduce la globalizare, divizare de clasă şi ştergerea graniţelor dintre civilizaţii.
De aici reiese o concluzie logică: modelul economic al lumii multipolare trebuie să fie edificată pe respingerea economo-centrismului şi la pasarea factorilor economici dedesubtul celor sociali, culturali, religioşi şi politici. Nu materia, ci ideea este însăşi soarta, deci, nu economia trebuie să dicteze ce să se facă în sfera politică, ci sfera politică trebuie să domine asupra motivaţiilor şi structurilor de ordin economic. Fără relativizarea economiei, fără subordonarea sferei materiale celei spirituale, fără transformarea domeniului economiei într-o dimensiune subordonată şi secundară a civilizaţiei în ansamblu, multipolaritatea este irealizabilă.
Prin urmare, TLM trebuie să respingă toate tipurile de concepţii economo-centriste, atât cele liberale, cât şi cele marxiste (asta pentru că în marxism, economia este, de asemenea, văzută ca un fatum istoric). Anticapitalismul şi, mai ales, antiliberalismul trebuie să devină vectorii de bază ai devenirii TLM.
În calitate de puncte de reper pozitive trebuie să fie preluat spectrul larg al concepţiilor de alternativă, ce rămâneau a fi până la ora actuală unele marginale printre teoriile economice clasice.
Un prim pas spre deconstrucţia sistemului economic mondial, aşa cum se prezintă acesta la ora actuală, ar putea fi apelul la teoria „autarhiei spaţiilor mari” (F. List), ceea ce presupune crearea unor zone economice închise pe teritoriile ce ţin de o civilizaţie comună. De-a lungul perimetrului acestor teritorii se presupune crearea unor bariere vamale, care sunt organizate astfel încât să stimuleze producerea minimului de mărfuri şi servicii în cadrul acelei civilizaţii, necesare pentru asigurarea necesităţilor populaţiei şi dezvoltarea potenţialului de producţie intern. Comerţul exterior între „spaţiile mari” se păstrează, însă este organizat astfel încât niciunul dintre „spaţiile mari” să nu devină dependent de furnizările din exterior. Asta garantează întregului sistem economic în cadrul fiecărei civilizaţii, în conformitate cu particularităţile regionale şi cerinţele pieţei interne. Întrucât civilizaţiile reprezintă prin definiţie nişte zone demografice solide, în perspectivă această piaţă va fi suficientă pentru o dezvoltare intensă.
În paralel cu aceste procese, este necesar să se pună problema creării unor sisteme valutare regionale şi renunţării la dolar în calitate de valută a rezervelor mondiale. Fiecare civilizaţie trebuie să emită propria valută independentă, care să fie asigurată de potenţialul economic al respectivului „spaţiu mare”. În acest caz, policentrismul instanţelor de emisie va deveni expresia directă a multipolarităţii economice. În acelaşi timp, este necesar să se renunţe la orice etalon universal în achitările intercivilizaţionale: cursul valutelor trebuie să fie determinat de structura de calitate a comerţului exterior între două sau câteva civilizaţii.
În capul unghiului trebuie să stea economia reală, corelată cu volumul concret al mărfurilor şi serviciilor.
Adoptarea acestor reguli va crea premisele diversificării ulterioare a modelelor economice ale fiecărei civilizaţii. Ieşind din spaţiul capitalismului liberal global şi organizând „spaţiile mari” în conformitate cu particularităţile civilizaţionale (încă în baza relaţiilor de piaţă), ulterior civilizaţiile vor putea să-şi organizeze de sine stătător modelul economic, în funcţie de tradiţiile lor cultural-istorice. În cadrul civilizaţiei islamice, probabil, e nevoie să se instituie un moratoriu asupra procentului bancar. În cadrul altor civilizaţii sunt posibile apelurile la practicile socialiste de redistribuire a produsului suplimentar după o schemă sau alta (prin intermediul sistemului de impozitare, potrivit teoriei economistului francez Sismondi, sau prin intermediul altor instrumente, până la introducerea economiei planificate şi a metodelor dirijiste).
Pluralismul economic al civilizaţiilor urmează a fi constituit în mod etapizat, fără niciun fel de prescripţii de ordin universalist. Societăţi diferite pot crea modele economice diferite, atât de piaţă, cât şi mixte sau planificate, atât în baza practicilor economice ale societăţii tradiţionale, cât şi în temeiul unor tehnologii postindustriale noi. Important e să fie distrus dogmatismul liberal, hegemonia ortodoxiei capitaliste şi să fie surpată funcţia globală a „Nordului bogat” în calitatea lui de principal beneficiar în diviziunea planetară a muncii. Diviziunea muncii trebuie să se desfăşoare doar în interiorul „spaţiilor mari”; în caz contrar, civilizaţiile se vor pomeni a fi dependente una de alta, ceea ce poate produce noi hegemonii.
Mijloacele de informare în masă
În actuala structură a relaţiilor internaţionale, mijloacele de informare în masă joacă un rol esenţial. Ele creează un mediu informaţional planetar unic, ce exercită o influenţă crescândă asupra proceselor internaţionale. Mijloacele de informare în masă devin globale, contribuind prin intermediul resurselor media la procesele globalizării (în favoarea intereselor Occidentului). Media globale constituie instrumentul de bază al Occidentului de formare a opiniei publice, fiind, în esenţă, un instrument al exercitării unei conduceri globale. În vederea edificării unei lumi multipolare, este necesar să înceapă o luptă frontală cu structurile media globaliste.
Într-o societate tradiţională, rolul mass-media este unul destul de limitat. Creşterea influenţei acesteia este direct legată de Modernitate, democraţia burgheză şi societatea civilă. Mass-media reprezintă un element constitutiv al democraţiei şi pretind să reprezinte o dimensiune suplimentară, intermediară între putere şi societate, elită şi societate. În spaţiul mediacraţiei se formează un nou model al eşantionului normativ, ce influenţează masele ca un ordin voalat, ce instituie o anume ontologie a societăţii democratice (cea despre ce vorbeşte mass-media, există; ceea despre ce mass-media evită să vorbească, nu există). Iar pentru putere, mass-media substituie opinia publică, adică reprezintă un surogat al masei. Astfel, în teorie spaţiul mass-media trebuie să elimine tensiunea între „vârfurile” şi „baza” societăţii, deplasând relaţiile lor ierarhice în dimensiunea orizontală a ecranelor TV (a paginii de ziar, a calculatorului, a telefonului mobil etc.). Spaţiul media constituie un simulacru dublu: simulacrul puterii şi simulacrul societăţii7.
Globalizarea extinde acest principiu asupra întregii umanităţi, transformând-o într-un simulacru global. În mass-media găsim proiectată pe suprafaţa plată realitatea guvernului mondial şi realitatea societăţii planetare, prezentate printr-o proiecţie analogică (doar că de jos). Asta creează o lume virtuală aparte, care întruchipează constructul hegemonic global, proiectat de către capital şi Occident. Independenţa mass-media faţă de statele naţionale îl transformă într-o zonă privilegiată a structurilor postmoderniste disipative. Iată de ce în acest domeniu trecerea de la Modernitate la Postmodernitate este cea mai vizibilă, iar virtualul substituie realul cât se poate de palpabil.
În civilizaţiile nonoccidentale, structurile media globale creează modele pentru mass-media naţionale, ajustându-le la proiectul virtual general. Şi pe măsură ce rolul mass-media creşte, structurile societăţii tradiţionale se pomenesc fie într-o zonă oarbă, fie sunt supuse unor atacuri metodice şi sistematice, orientate spre slăbirea şi dizolvarea lor.
Structurile mass-media sunt burgheze prin însăşi natura lor şi poartă pecetea culturii occidentale. Iată de ce în vederea edificării lumii multipolare este necesar să fie revăzut rolul lor în societate. În acest sens putem evidenţia două etape.
Prima etapă constă în crearea reţelei de instituţii media civilizaţionale, care ar servi drept purtătoare de cuvânt ale proceselor integraţioniste şi ar contribui la fortificarea identităţii civilizaţionale. În acest caz, mass-media civilizaţionale ar putea surpa monopolul celor globale (supuse intereselor Occidentului) şi crea premise pentru consolidarea grupurilor socioculturale în jurul axei civilizaţiei comune.
Cea de-a doua etapă va consta în readucerea mass-media în contextul structurilor acelei societăţi, care va fi edificată pe bază civilizaţională, luându-se în considerare codul cultural specific al acesteia. Nu putem exclude nici faptul că, în anumite civilizaţii, mass-media poate fi în general anihilată ca fenomen, deoarece nu vor mai rămâne norme universale în această chestiune, iar alegerea modului de organizare a relaţiilor între putere şi societate, elite şi mase, va avea loc în temeiul unor căutări civilizaţionale libere. Unele civilizaţii ar putea păstra acest spaţiu al „simulacrului democratic” şi a dublurii virtuale a realităţii, dar tot atât de posibil e ca altele să renunţe la el.
Din cartea lui Aleksandr Dughin „Teoria lumii multipolare”, în traducerea lui Iurie Roşca
____________________
1 Дугин А. Этносоциология. М.: Академический проект, 2011.
2 Rene Guenon. Orient şi Occident; Marea triadă.
3 Rene Guenon, Criza lumii moderne. Bucureşti, ed. Humanitas, 2008.
4 Domnia cantităţii şi semnele vremurilor. Bucureşti, ed. Humanitas, 1995.
5 Дугин А. Конец экономики. СПб: Амфора, 2009.
6 Wallerstein I. Decline of American Power: The U.S. in a Chaotic World. NY: New Press, 2003.
7 Vezi: Дугин А. Поп-культура и знаки времени. СПб: Амфора, 2005.
